Elena Băsescu şi Loredana ştiu să poarte fâşul!
Ieri a apărut pe site-ul www.libertatea.ro o cronică vestimentară despre ţinutele Elenei Băsescu şi Loredanei Groza. Puteţi vedea în fotografia ataşată conţinutul articolului.
Elena Băsescu şi Loredana au fost surprinse purtând haine de fâş ziua. Aşa, şi? De unde până unde fâşul nu e cool? Această afirmaţie este una lipsită total de orice fel de fundament sau (pentru că despre asta vorbim) de vreo noţiune de stil. GEACA, HAINA, FÂŞUL în general, SE POARTĂ! Ambele vedete au combinat BINE fâşul ales.
Elena poartă o haină de fâş ok, asortată bine la restul ţinutei. Geanta, pentru cine nu ştie, este un model Chanel. Geanta se numeşte "Coco Cocoon" şi este must have ul acestui sezon. Particularitatea acesteia constă în faptul că are două feţe, poate fi întoarsă pe dos şi deci poţi avea astfel două genţi diferite. Este o geantă din nylon, iar combinarea ei cu o geacă de fâş nu deranjează câtuşi de puţin. De asemenea Elena Băsescu nu mi se pare deloc nearanjată în această fotografie. Este ziua, pe stradă, într-o ţinută lejeră, foarte ok, cu părul îngrijit şi fără un machiaj strident (ceea ce mă bucură, pentru că într-adevăr uneori se machiază mult prea mult).
Loredana a ales într-adevar un fâş uşor extravagant din punctul de vedere al croiului, însă este Loredana! Stilul ei este unul extravagant, iar fâşul acesta mi se pare foarte ok (vezi modelele Moncler Rouge). Faptul că a ales cizme Ugg scurte este absolut perfect, iar geanta este potrivită. Este interzisă purtarea glugii pe cap? Nu ştiam. Mi se pare că îi stă foarte bine. Poate îi era frig. Nimic din ţinuta Loredanei nu este greşit.
Şi Elena Băsescu şi Loredana au adoptat două ţinute relaxate de zi CORECT.
Dana Budeanu, autoarea "Manualului de Stil".

